La 30 de ani femeia se schimbă. Nu vârsta o schimbă, ci viața. Apare, de nu ştiu unde, siguranța unui trecut. Lasă în urmă ceva. Poate n-a făcut case, copii şi nici nu a sădit pomi, dar a construit relații şi a zidit armuri în jurul lor, a vegheat nopțile, visurile şi durerile bărbatului ei, a sădit iubire în fiecare suflet prin care a trecut. Lasă tot şi se lasă în urmă pe ea însăşi. Începe să trăiască, să se construiască, de data asta doar pentru ea. Suficient de matură pentru orice decizie, suficient de copilă pentru orice nebunie. O femeie la 30 de ani este pregătită pentru orice.

Nimic pe lume mai sfânt,

Singurul în iubire, în gând, 

Viață mi-ai dat, binecuvântare,

Îngerul meu, scut,

Neuitare!

Din tragicul lumii avânt

În brațele tale 

Am fost femeie

Și am devenit cuvânt

Rostit de buze

În aduceri aminte

Am avut nesăbuința să fiu atât de mult pentru tine, încât am rămas prea puțin pentru mine

Îmi aud lacrimile cum se ciocnesc de golul sufletului, atât de liniște este în lipsa ta. Simt sub tălpi răcoarea nopții, impregnată în treptele pe care te aștept. Ai anulat, rând pe rând, toate momentele în care ne-am aparținut. Nimic nu a fost autentic, al nostru. Doar repetiții bolnave. Știu, am avut nesăbuința să fiu atât de mult pentru tine, încât am rămas prea puțin pentru mine.

Abia

Abia plecase când am ajuns,
Abia ajunsesem când ai vrut să plec,
Abia plecam când a venit
Sau încă nu eram plecată,
Abia uitasem că am fost când,
Abia ai înţeles că nu mai sunt.