Scriu şi cred în această formă de expresivitate care a crescut odată cu mine şi care, la un moment dat, s-a prelungit în afara mea. Scriu şi cred cu tărie în autenticitate, mai ales cea literară, ca fiind puntea peste mediocritate, către sublim.

marți, 4 februarie 2014

Memento


Absența ta e o binecuvântare. Blamată la început, dar adorată cu fiecare revenire vinovată.

Cu inima frântă, devii atât de vulnerabil în fața oricărui gest, ori gând, ori cuvânt care să te identifice în viața celuilalt, încât coincidențele devin în ochii plânși minuni.

Ianuarie cu cerurile sângerii către apus, deasupra dealurilor. Vântul şuieră ca un lup flămând...

Uneori, suntem atât de egoişti, încât nu-i putem ierta că pot trăi fără noi pe cei care pleacă.

Septembrie. Din nou. Ca freamătul căderilor de ape de pe stânci, ca un scârţâit de balamale ruginite la porţile vechilor tihne, ca un trosnet de aripi fracturate. 

Am derapat în Infern. Atât de frumos m-ai minţit azi, încât îmi pare rău că nu vei mai avea ocazia.

Buruienile cresc oriunde, nu le subestimaţi!

Mi-e bine cu tine la trecut, prezent absolut şi de necontestat de tine sau de alţii ca tine.

Vei învăţa apoi să fii răbdător cu singurătăţile. Pentru că unele absenţe nu se casează, devin fatalităţi.

Am ars etape şi mi-am mutilat sufletul, temându-mă de felul tău de-a fi.

Fă ce vrei! Eşti mecanism pur.

Miroseai strident a păcat în diminețile acelea. Nu dormeam când te-ai așezat lângă mine și m-ai strâns la piept. Nu te-am suspectat de vreo iubire subită. Probabil te simțeai vinovat. 

Mint și dezmint această iubire, indentică fiindu-ți!

Să crezi mereu în cuvinte care susțin, nu care înlocuiesc sau acoperă faptele!


OAD, 2013 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu