Ai noștri se tot sting dezordonat,
vacarm al cuielor bătute-n
lemne,
părinţi ce-şi plâng copilul
îngropat,
prăpăd al despărţirilor nedemne.
Genunchii ni se-ndoaie-n
Evanghelii
în care credem greu,
cuviincios,
în umbra lumânării cresc
camelii,
un corb se-azvârle-n zboruri până
jos.
În rest de timp păgân mai
derapează
iubiri captive-n suflete de
mim,
și zbuciumul fatal e la
amiază,
văpăi, orbite, demonul infim.