Nimic pe lume mai sfânt,

Singurul în iubire, în gând, 

Viață mi-ai dat, binecuvântare,

Îngerul meu, scut,

Neuitare!

Din tragicul lumii avânt

În brațele tale 

Am fost femeie

Și am devenit cuvânt

Rostit de buze

În aduceri aminte

Am avut nesăbuința să fiu atât de mult pentru tine, încât am rămas prea puțin pentru mine

Îmi aud lacrimile cum se ciocnesc de golul sufletului, atât de liniște este în lipsa ta. Simt sub tălpi răcoarea nopții, impregnată în treptele pe care te aștept. Ai anulat, rând pe rând, toate momentele în care ne-am aparținut. Nimic nu a fost autentic, al nostru. Doar repetiții bolnave. Știu, am avut nesăbuința să fiu atât de mult pentru tine, încât am rămas prea puțin pentru mine.

Abia

Abia plecase când am ajuns,
Abia ajunsesem când ai vrut să plec,
Abia plecam când a venit
Sau încă nu eram plecată,
Abia uitasem că am fost când,
Abia ai înţeles că nu mai sunt.

Clipa se-ndoaie, măruntă,
În potopul disperat al nervilor
Ce-şi întind rădăcinile
În marea şi inepuizabila
Amorțire a sufletului,
În care tu ai rămas ultima suflare a trecutului,
Ca o zvâcnire al unui final
Pe care l-ai călcat în picioare.