DA, NU

Toamna-mi iscodește amintirea
O frunză se așază pe urma
Vechilor răni. E o stare civilă
De bucurii, ezitări și păcate
În primării se aud imnuri
Și toate încep cu un DA
Eu îți spun NU 
Și tot ce mai pot face
E să te așez într-o carte
Și-n loc de autor
Să semnezi tu peste 
Toată nefericirea din ea.

Noaptea dintre noi și noi

Ani în șir am râvnit după începuturi. Confecționam etape, țeseam amănunte și sufletul meu se avânta să creadă în zvâcniri magice, menite să spulbere nepotrivirile, amărăciunile, muțenia neantului. Făceam risipă de clipe și de visuri pe care le aruncam într-un colț al neputinței și cedam rătăcirilor toată vlaga existenței mele. Bucuria și sensul durau o clipă, doar atât. Convențiile cu mine însămi ajungeau din nou să mă doară, sub lumina artificiilor ce defineau zumzetul nopții dintre ani. Când mă pregăteam să cred că nu mă mai entuziasmează începuturile, am înțeles că viața mea se schimbase. Am realizat că nu ne trebuie un gong salvator care să ne dea voie să aspirăm la mai mult. Clipa conține toată forța și curajul schimbărilor de care avem nevoie. Și miracolul este că se poate întâmpla oricând. Nimic nu vine de la sine dacă noi nu suntem acolo să acționăm. Iar capacitatea de a alege e un dar neprețuit al fiecăruia. La mulți ani!

geneză forţată

m-ai rupt din tine
cum se rupe o frunză
din trupul toamnei
în adierea morţii
m-am ofilit
între palmele tale
între aşteptările tale
între suferinţele tale
între remuşcările tale
între iubirile tale
între realităţile tale
între dorurile tale
între incertitudinile tale
între chemările tale
între minciunile tale
între crezurile tale
între slăbiciunile tale
între plecările lor.
sunt tot ceea ce ating
în zborul meu inegal
trecătorii mă privesc pe furiş
mă ocolesc
sau mă poartă pe tălpile lor
câţiva paşi mai încolo
eroziunile mă înhaţă
foşneşc în veşnicii
şi mă nasc arbore.

Final

Eu știu, e încă devreme
Să mă regreți, încă mai este
Frunza toamnei atârnată
De trup, dar eu te știu, deliberezi
Ascuns și egoist finalul.
N-ai să mă plângi, dar jalea ta
Va fi șoptită de înfrigurarea că sunt
Atât de aproape, ca o iluzie
Pe care nu o poți atinge niciodată.

Fluture-n pumn

Eu încă mă despart de tine
În fiecare zi,
Trăindu-mă lent,
Să te pot asimila așa,
Vinovat și banal,
În marș agonic spre
Fericiri de duzină
În care te zbați
Ca un fluture nădușit
De strânsoarea pumnului.
În fiecare zi
Mă despart de tine
Ca de un suflet
Smuls din trupul lui,
Învinsă dinadins
De mine însămi,
Înaintea ta.