Clipa se-ndoaie, măruntă,
În potopul disperat al nervilor
Ce-şi întind rădăcinile
În marea şi inepuizabila
Amorțire a sufletului,
În care tu ai rămas ultima suflare a trecutului,
Ca o zvâcnire al unui final
Pe care l-ai călcat în picioare.

DA, NU

Toamna-mi iscodește amintirea
O frunză se așază pe urma
Vechilor răni. E o stare civilă
De bucurii, ezitări și păcate
În primării se aud imnuri
Și toate încep cu un DA
Eu îți spun NU 
Și tot ce mai pot face
E să te așez într-o carte
Și-n loc de autor
Să semnezi tu peste 
Toată nefericirea din ea.