Toamna-mi iscodește amintirea
O frunză se așază pe urma
Vechilor răni. E o stare civilă
De bucurii, ezitări și păcate
În primării se aud imnuri
Și toate încep cu un DA
Eu îți spun NU
Și tot ce mai pot face
E să te așez într-o carte
Și-n loc de autor
Să semnezi tu peste
Toată nefericirea din ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu